Primavara inceputului de martisor

O umbra cazuta din frunze

Mi-atinge sarutul pe buze

Si-aud cum loveste in geam

Cu linistea alba din ram.

O stea cazand de pe o frunza

S-a rostogolit pe fereastra-n dormitor

Facand risipa de sclipiri pe covor

Talpile de lumina ma dor.

Traian Arhip Zeletin_ Umbra din frunze

Parfumul primaverii ce va sa vina imi da fiorii unui nou inceput, ca si cum ai  privi pentru prima oara cerul albastru descoperind infinitul.

Inceputuri timide, cu parfum de ghiocel abia rasarit printre frunzele moarte ale ciclului trecut, aduna in vise toate dorintele mele ascunse. Aripi de pitigoi certaret cresc pe dorinte indraznete si pleaca intr-o calatorie de primavara ca sa poata asculta, mai tarziu, cu ochi visatori, cantecul privighetorii.

Cand primavara imi aseaza in palma primul martisor, sa stii ca atunci se ingana dorintele  cu primele saruturi de ghiocei.

Iarna ce greu vrea sa plece, lasa pe ramuri  grele poveri de zapada de parca soarele a uitat sa le mangaie. Totul parca a inghetat in puterea gandului de iarna, si doar mirosul de scortisoara din turta dulce a Craciunului si bucuria ca am mai imbatranit un an, parca aduce un zambet de amintire a iernii ce inca este agatata cu disperare de crengile inca inghetate. Dar, in dulcea amintire a primaverilor trecute, apare cu insistenta parfumul obsesiv al freziilor cu picaturi de zapada imbatranita.

Cantecul pitigoiului aduce o palida adiere calda ca cel al ceaiului in dimineti reci. Ziua parca este mai blanda si ne daruieste cu prudenta dupa amiezi mai luminate, si parca invadeaza cu pasi marunti intunericul rece al iernii, lasand un snur rosu de martisor pe geana noptii ce va sa vina.

Si-n dimineata aceasta, cand dorul de Craciun cu miros de lemne arse-n semineu nu se nascu, in aceasta dimineata, cand am ridicat privirea somnoroasa spre geana cerului ce arunca priviri albastre prin geamul dormitorului, am zarit ce asteptam cu intrebari furise pe coltul gandului: a venit primavara?!

Mirajul noului inceput, cicluri repetate mereu, fara oboseala si odihna, cuprinde incet toate fibrele pamantului care, in marea lui iubire, imbratiseaza cu patima de zeu, dorintele si iubirile albastrului de cer, logodnica si iubita’n vesnicie!

Si daca la inceputuri se vine-n dar cu un martisor, sa avem noroc si an fertil, atunci dragostea mea sa fie martisorul si sarutul snur ce-l leg de adierile vantului de primavara sa-l duca departe si sa strige cat poate de tare: s-a nascut un nou inceput, sa ne bucuram de el si sa-l prindem in amintirile noastre ca pe-un talisman.

Zambilele sunt parfumuri pierdute de vrajitoarea iubirilor de-o zi, te inrobeste si-ti pastreaza dorinta ca talisman pentru primavara viitoare. Sa nu te bucuri, placerea  sarutului ei este rotire albastra efemera, ce-ti umple-o clipa paharul de saruturi, dar cu nesat iti soarbe tot ce ai visat.

Cautari statornice de dragoste sunt obsesive si fara de sfarsit, caci, ea, Primavara, este doar o scurta amagire, un fior, o tresarie si atat!

 Traieste cu intensitate clipa, iubeste cu patimile care dor, si trebuie sa stii ca numai clipa poate fi un dram de adevar in viata ta! Albul pur de ingeri s-a scurs cu dragoste in florile de cires ce-mi umplu fereastra si-mi mangaie tandru tristetea ce-mi umple picatura de la coltul ochiului. Framantarile ce-mi umplu sufletul nu gasesc raspunsuri la intrebari ce inca nu s-au nascut.

Si ea, Primavara, prilej de bucurie, ma intristeaza si-mi daruieste un zambet efemer. Doar dragostea divina cu aripi de ingeri pazitori poate sa-mi cuprinda dorul de tot din sufletul meu. Un dor cu cautari febrile spre ceea ce nu am putut fi sau nu am vrut, un dor spre maretia celui care, in infinitul de iubiri, mi-a daruit doar una, dar nici pe ea  nu pot sa o cuprind, sa fie a mea cu totul!

In repatate randuri, in cautari fara de sfarsit,  ma regasesc in inceput de primavara in cicluri obsesive de iubire si efemere ganduri in sarut!

Doar vesnicia gandului ma face sa-mi gasesc avantul spre un nou inceput, vesnicia sufletului meu. Caci ce poate fi mai pur si neatins de efemerele iubiri trecute, avute si pierdute, decat un suflet vesnic, atins doar de adierile aripilor ingerilor si de cantecul dulce al stelelor la care, mereu si pe furis am visat in nopti lungi de primavara!

 

Si cu speranta ca un nou inceput va fi pur si plin de dragostea la care pe furis visam, ridic ochii spre cer a ruga.

Caci nu speranta ma sperie ca un gand ce se strecoara-n suflet, ci vesnicia si astepatarea aceluia care, in clipa despartirii, sa-mi daruiasca frantura de iubire ce-o asteptam in clipele de ruga; iar ruga mea este precum un ghiocel ce-abia se poate strecura la soare prin desisul frunzelor cazute, frunze ce amintesc de-un ciclu vesnic repetat.

Numai cu pasii clipei repezi

Prin raze curg asa curat,

In flacari simturile-mi ard

De-atatea sentimente din pacat.

Inima nu-mi poate repara

Ceea ce-n simturi degradeaza clipa,

Ascuns de patimi nu pot sta

Cand dragostei nu-i pot opri risipa.

Traian Arhip Zeletin_ Singur in dragoste