Impreuna

Incorsetati de lipsuri, griji, dorinte, ura si invidie,  pe un drum la capatul caruia nu vrem sa ajungem prea repede caci nu am mai avea pentru ce spera, uitam un lucru esential: sa traim!

Deunazi, am intrat in arhiva mea de fotografii digitale (minune a tehnicii, nu?!) si am constatat ca am un „sac de amintiri” stocate intr-o cutie mica si rece, ce-i spune hard extern! Am privit cu nostalgie spre acele vremuri traite impreuna cu prietenii si familia mea, am inchis calculatorul si am intrat in ritmul normal al actualitatii, asteptand ca peste ceva timp, sa gasesc si aceste vremuri stocate in acceasi cutie rece!

Curios este faptul ca nu suntem multumiti de instantaneele asezate pe hard intr-o ordine de invidiat, dar neomeneasca, decat dupa ce au trecut ceva ani!

Nemultumita de nimic, de timpul ramas, de ce vreau sau am vrut,  cu o stare usor agitata, am intrat in cutia de carton cu amintiri plapabile, ce-mi gadilau placut buricele degetelor, iar parfumul hartiei invechite mi-a rascolit amintiri de mult uitate, si, trebuie sa recunosc, mi-a trezit o usoara tresarire si emotie ca pe vremea intalnirilor furise din timpul liceului!

Celuloidul vechilor fotografii cu o crusta amaruie de vechi,  cu parfum dulceag, cu culori palide si sterse, parca ma trimite in vremea bunicilor, dar, raman uimita ca acolo, pe cartonul vechi, cu colturi indoite, sunt eu,singura sau cu prietenii mei,  tineri, hippie, fericiti, inconstienti de fericiti si liberi!

 Da liberi!

Caci tineretea ne daruieste aceasta sansa nebanuita, fara sa fim constienti de ea: sa fim liberi de prejudecati, de lipsuri si dorinte meschine si omenesti indiferent in ce regim politic traiesti!

Nu am avut sansa, la acea vreme, sa luptam efectiv pentru o cauza, dar am trait intr-un univers lipsit de prejudecati, politicul fiind doar o „dogma” care nu ne-a afectat dorinta si setea de a trai liberi si nebuni!

Si asta am facut!

Un colt de paine, un cort si un manunchi de prieteni era de ajuns pentru a fi fericiti!

Muntele era parte din trupul si suflarea noastra, ne simteam precum norii ce puteau liberi, deasupra lui!

Iubeam cu frenezie tot ce era zumzet si fosnet de natura, daruiam iubire vietii ce-o traiam fara sa constientizam ca acei ani aveau sa ramana cei mai frumosi si mai puri!

Nu stiam ce era ura si invidia,intriga si barfa!

 Muzica de Pink Floyd, Led Zeppelin, Deep Purple ne era de ajuns sa fim fericiti! 
Ne umpleam peretii cu postere (in cel mai fericit caz) sau pagini din reviste aduse de rude, prieteni, cunsostinte de prin alte tari (si ascunse cu multa truda pentru a ajunge pe meleagurile noastre!)si in acea camera  ne faurem un univers al nostru, inviolabil, un totem. Ascultam cu inconstienta muzica difuzata la „Europa Libera” fara a rumega sau intelege restul mesajelor. Doamne, cat de tineri eram!

Ce putin ceream, si, Doamne, cat de mult eram in stare sa daruim!

Anii de liceu mi-au colorat si impodobit viata cu cele mai frumoase vise si sperante, si chiar daca ele nu s-au materializat, acei ani au ramas cei mai frumosi si mai puri. 

Colegii si prietenii acelor vremuri au ramas in amintire, precum aceste fotografii, unici, palpabili impreuna cu praful de pe carton, dar mai calzi si primitori decat hardul extern, rece si impersonal!

Stiam sa facem din clipele grele si neplacute - la cules de sfecla toamana-  prilej de distractie si ne exersam imaginatia in glume si poante infofensive!

Uneori simt ca am obosit, si drumul se ingusteaza tot mai mult, dar privesc spre aceste fotografii si imi aduc aminte sa traiesc viu, fara a simti realitatea virtuala ce ma inconjoara in prezent.

Si daca incerc sa privesc inapoi doresc sa descopar ceea ce eram odata, si sa incerc sa fiu pura, fericita si libera ca atunci! Acest exercitiu trebuie sa-l fac mai des , ca atunci cand te duci la sala de gimnastica, cu speranta de a da jos surplusul ce te impovaraste si iti ingreuneaza miscarile si gandirea.

Ma ingrozeste gandul ca uit destul de des ca sunt tanara, libera si fericita!

… ca uit sa iubesc Pink Floyd, Led Zeppelin, muntele si amintirile mele!

Cat poate fi de trist sa nu-ti iubesti amintirile, trairile trecute si cele prezente!

Si trebuie sa nu uitam un lucru foarte important: niciodata nu am fost, nu suntem si nu vom fi singuri!

Traim impreuna, iubim si respiram impreuna, si acest lucru poate fi de ajuns!