Romania mea_ Bucovina te iubesc!

România mea_ în castelul Bran_ sau, suntem urmaşii lui Dracul?

Oare poate fi un blestem că nu putem fi altfel cunoscuţi decât ca urmaşii unei legende hollywood-iene, iar cel care a fost  Dracul însetat de sânge, altfel decât a fost în realitate, să rămână doar o legendă de film şi nu un personaj istoric atât de marcant al neamului nostru ?

Se pare că filmul bate istoria, iar noi nu putem decât să ducem crucea unui personaj de film fabricat de imaginaţiile obsesive ale unor regizori cu coşmaruri nocturne ce nu duc nicăieri şi nu spun nimic.

Ştiu că foarte mulţi dintre noi au în rafturile lor fotografii ale castelului Bran, dar, totuşi, voi mai posta şi eu ceva, mai ales pentru cei ce nu sunt de prin preajmă, şi să vedem dacă aici găsim urme ale vampirilor însetaţi. Este foarte adevărat, că dacă încerci să urmăreşti planul castelului, vei ajunge la concluzia că este alambicat, obositor chiar, cu planuri ce urcă şi coboară, mai mult cu intenţia de a nu reuşi să-ţi găseşti uşor uşa de plecare. Atunci parcă te încearcă sentimentul de panică ,nu cu gândul la Dracula  bineînţeles, ci mai degrabă că neputinţa de a ieşi din castel este dovada că nu ai spirit de orientare.

Oricum ar fi, iubesc aceste meleaguri căci sunt elemente din fibra mea, mă completează şi întregesc, iar eu, în căutările mele din această viaţă, dăruiesc  privirilor curioase un zâmbet şi bineţe, şi-i invit pe toţi la masa omenirii unde dragostea este mai puternică decât ura şi unde toţi suntem fii aceleiaşi Divinităţi. Trebuie să înţelegi dragul meu prieten, hotarele sunt simboluri ce noi le-am aşezat acolo unde am vrut şi când am vrut, ura şi războaiele ce au curs pe malurile umanităţii sunt rodul unor căutări cu scormoniri de ură şi neştiinţă, căci dragostea de Dumnezeu este fără margini şi hotare, este simplă, pură şi fără dorinţe obsesive.

plimbare de Florii in Galati

O zi atât de frumoasă cum a fost cea de Florii nu mai văzusem de ceva timp. De când m-am trezit şi am dat ochii cu cerul, albastrul lui mă fascină, iar  soarele, care-mi mângâia obrajii, mă invită la o plimbare. Da, era o zi perfectă şi nu trebuia să ratez o plimbare pe faleza Dunării.

Florile şi-au deschis timid petalele ca soarele să le binecuvânteze, gureşele vrăbiuţe îşi plimbau aripile printre norii răzleţi, iar Dunărea era atât de liniştită încât spuneai că este la ora de somn.

 

Deşi eram ameţită de frumuseţea florilor, simple de altfel, şi de soarele care-mi mângâia grijuliu, precum un părinte, ochii însetaţi de primăvară, am făcut câteva fotografii ca să-mi aduc aminte de această zi minunată, zi cu simbolistică creştină, ziua Floriilor.