CANCER? partea a II-a

GERMAN NEW MEDICINE (GNM)

Cele 5 Legi BioLogice - un Miracol Cenzurat (1)
Paradigma Medicala - Dr. Ryke Geerd Hamer

De Caroline Markolin, Ph.D.VancouverCanada

INTRODUCERE

Pe 18 August 1978 Dr. Ryke Geerd Hamer M.D., la vremea aceea internist sef la clinica oncologica a Universitatii din Munchen, Germania, a primit vestea ca fiul sau Dirk a fost impuscat. Dirk a murit in Decembrie 1978 si, cateva luni mai tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un conflict soc, perfect identificabil. Rezultatul cercetarilor sale se constituie intr-o diagrama stiintifica, ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman .
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale "Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine", datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii. Ca raspuns la numarul crescand al interpretarilor gresite ale descoperirilor sale si pentru a pastra integritatea si autenticitatea muncii sale stiintifice, Dr. Hamer si-a protejat in mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM - Noua Medicina Germana). Termenul "New Medicine" nu poate fi folosit nicaieri la nivel international .
In 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale.
La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala, pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina.
Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele fraceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a "New Medicine". Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.

ORIGINEA BOLILOR ESTE IN CREIER

Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional, care surprinde individul total nepregatit" (Prima Lege Biologica). In onoarea fiului sau, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale. Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte.
Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului", cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin" poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei, un soc conflictual de tipul „abandonului" poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta, copiii sufera deseori un soc conflictual „de separare", cand mama se decide sa se intoarca la munca , sau cand se despart parintii.
Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice. In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii. Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent , care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari. In timp ce „vechiul creier" (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier" (creierul mare) este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine.
Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologica).

GNM "Ontogenetic System of Tumors" (Sistemul Ortogenetic al tumorlor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier" care deriva din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc.genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS). Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte"deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara. Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale organismului. Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice, in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptatde tipul „frica de moarte", inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.
Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamere, ste rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul "mama-copil" sau "probleme cu partnerul". Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mama-copil, intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora. Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier". Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis" (A Cincea Lege Biologica) ce ii permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta.
In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului- soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectodermul sau mesodermul noului creier. In momentul producerii conflictului- soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara.
Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele- soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica precisa.
Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului. Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.

CELE DOUA FAZE ALE ORICAREI BOLI

Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iar desfasurarea oricarei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege Biologica). In timpul primei faze a conflictului activ (si anume, atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta si ele cu situatii neasteptate. Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece". Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital ,precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine, distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara, ce a depasit o anumita limita complet arbitrara.
Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar sase luni de trait!”, impact ce arunca pacientii de cancer, si pe cei apropiati lor, intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer, pe care tratamentele conventionale nu fac decat sa il accelereze.
Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati. Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca, in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra aceasta este inversa. Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic... nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde, in mod apreciabil, viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic… Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un pustiu stiintific scientific wasteland. (Lancet 1991).

CORPUL SE VINDECA SINGUR

Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale, reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat, in mod direct, de sistemul nervos vegetativ.
Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea.
Odata cu rezolvarea conflictului, se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (vechiul creier - controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (creierul nou - controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific. O zona care s-a necrozat, sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului, este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase, cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii. Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii.
Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna. In GNM, distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului- soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.
In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului-soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.

Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intra de asemenea in aceasta categorie. In timp ce un cancer de san este un indicator ca femeia este in faza activa a conflictului de tip grija, un cancer in situ este un semn pozitiv ca problema asociata conflictului de separare a fost rezolvata. O femeie nu face un cancer de san, fara motiv!
Asa cum nici faptul ca el se dezvolta exact in sanul stang nu este o coincidenta.

IMPORTANTA LATERALITATII NOASTRE BIOLOGICE

Dr. Hamer a descoperit ca lateralitatea determina daca o boala precum este cancerul, se dezvolta in partea stanga sau dreapta a organismului. Aceasta este regula: o persoana dreptace raspunde unui conflict cu mama sau cu copilul cu partea stanga a organismului, si cu partea dreapta, la un conflict cu tatal sau partenerul, fratii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stangaci este invers. Exista intotdeauna o relatie inversa intre creier si organism, pentru ca fiecare emisfera a creierului (mai putin partea amigdaliana) este in relatie directa cu partea opusa a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastra biologica este sa batem din palme. Palma care este deasupra indica daca suntem stangaci sau dreptaci. Astfel, un cancer in sanul drept, un chist ovarian in ovarul stang, o problema de piele pe partea dreapta sau stanga (sau amandoua), o paralizie motorie pe partea dreapta (dupa un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat, atunci cand conflictul originar a avut loc. In ceea ce priveste conflictele mai avansate (si regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat in calcul, pentru o evaluare precisa.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR

Un alt aspect al cercetarilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat ca microbii precum ciupercile, bacteriile si virusii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare si maniera in care ei opereaza este in deplina concordanta cu logica evolutiva (A Patra Lege Biologica). Bacteria de tuberculoza, spre exemplu, populeaza doar tesuturile controlate de creierul vechi. Functia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-si mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostata, tumorile la uter, tumorile de san, melanoamele si mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esentiale pentru descompunerea constructiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, in timpul fazei active a conflictului. Daca bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinarii sau a uzului excesiv de antibiotice, ori in urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, raman pe loc si sunt incapsulate in mod inofensiv. Detectate la un control de rutina, totusi, ele pot fi diagnosticate ca si cancer si noi conflicte potentiale pot aparea, in urma aflarii vesti, cu noi simptome. Intelegand legile biologice ale desfasurarii bolilor, aceasta perspectiva poate fi eliminata. In timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, virusii sunt implicati in procesul de vindecare al tesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, mebrana nasala, mucoasa stomacala, mucoasa canalelor biliare si epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa si gripa stomacala indica faptul ca procese virulente naturale de vindecare sunt in curs. In ceea ce priveste rolul virusilor, Dr. Hamer prefera sa vorbeasca de virusi ipotetici, din cauza ca, in ultimul timp, existenta virusilor este pusa in discutie. Acest lucru este in concordanta cu descoperirile initiale ale Dr. Hamer, care evidentiau faptul ca procesele de reconstructie si regenerare ale tesuturilor necrozate sau ulcerate au totusi loc, chiar si in absenta virusilor specifici tesuturilor respective. Dilema in care se gaseste medicina conventionala este aceea ca esueaza in a recunoaste tiparul de evolutie in doua faze, al fiecarei boli, prima faza, aceea a conflictului activ, fiind in mod obisnuit scapata din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar in faza de vindecare, iar activitatea acestora este in mod normal acompaniata de inflamatii, febra, puroi, supurari si dureri, microbii sunt considerati raufacatori si cauza a bolilor infectioase. Dar microbii nu provoaca boli. Pana la urma, este organismul nostru cel care angajeaza microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineinteles transmisi, dar ei raman inofensivi, pana in momentul in care persoana este in faza de vindecare a aceluiasi tip de conflict.

PUNAND LA INDOIALA METASTAZELE

Bazandu-se pe GNM ,"Sistemul Ontogenetic al tumorilor", teoria vast raspandita a metastazelor care sugereaza ca celulele canceroase migreaza prin vasele de sange si limfa, cauzand tumori si in alte locuri, este, in cuvintele Dr. Hamer, pura fictiune academica. Celulele in general si celulele canceroase, in mod special, nu isi pot schimba, sub nici o forma, structura lor histologica, sau sa treaca de bariera bacteriana. De exemplu, o celula canceroasa a unei tumori pulmonare, care este de origine endoderma, controlata de zona amigdaliana a creierului si care prolifereaza de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celula osoasa, care este de origine mesoderma si este controlata de cortexul cerebral, celula care se deterioreaza in timpul fazei active a coflictului, in procesul de decalcifiere. In scenario, cancerul pulmonar metastazeaza la oase, celulele cancerului pulmonar creaza de fapt un gol (descompunere celulara!—reversul cancerului) in anumite oase din organism. Trebuie de asemenea sa ne intrebam de ce celulele canceroase rareori se raspandesc la tesuturile vecine, de exemplu: de la uter, la cervix. Daca celulele canceroase calatoresc prin sange, de ce nu este atunci scanat sangele donat, pentru a cauta celule canceroase? De ce nu sunt atunci gasite o multitudine de tumori in peretii vaselor de sange ai pacientilor bolnavi de cancer?
Acum doi ani, pe 19 August 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat: Cercetatorii urmaresc testele de sange pentru cancerele de san, care contine declaratiile revelatoare: Vanatoarea celulelor canceroase in fluxul sangvin a durat 10 ani si, pana de curand, nici o tehnologie existenta nu a reusit sa izoleze in mod cert o singura celula tumorala, dintre milioanele de celule rosii si albe continute in orice mostra de sange uman. In afara faptului ca vanatoarea este departe de a fi incheiata (asa cum indica articolul), nu sugereaza asta cumva ca ipoteza metastazelor a dezinformat publicul si a speriat de moarte milioane de pacienti de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ?
Dr. Hamer nu neaga, bineinteles, posibilitatea aparitiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transforma, in mod miraculos, intr-un tip diferit de celula, ci mai degraba sunt urmarea noului conflict-soc. Noul DHS poate fi declansat de o alta experienta traumatizanta aditionala, sau prin socul provocat de diagnostic. Asa cum am mentionat mai devreme, un diagnostic neasteptat de cancer, sau a-i comunica cuiva ca are metastaze, poate declansa o spaima de tipul frica de moarte (ce provocand cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relationat cu socul emotional, cauzand noi cancere in diferite alte parti ale organsimului. In multe cazuri, acesti pacienti nu supravietuiesc pana in faza de vindecare, din cauza starii de stres foarte grave, care ii slabeste pana la punctul in care mai au foarte putine sanse de supravietuire extrem de toxicului tratament chimioterapeutic.
Al doilea tip de cancer, foarte intalnit dupa cancerul pulmonar, este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit ca oasele noastre sunt biologic legate de increderea, respectul si stima de sine. Altfel spus, spunandu-i-se cuiva ca are o boala care ii ameninta viata, in mod special una care se presupune ca se raspandeste ca focul prin organism, este echivalent cu: acum sunt total inutil si, pe langa faptul ca ne simtim inutili, oasele incep sa se decalcifieze (in cazul cancerelor de san, deseori in zona sternului si a coastelor). Tot asa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfarsitul fazei de vindecare. Cand faza de reparare este completa, osul va fi mult mai puternic in zona respectiva, asigurand in acest fel ca suntem mai bine echipati, in eventualitatea aparitiei unui nou conflict al stimei de sine.

NATURA TUMORILOR CEREBRALE

Odata ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale impreuna cu psihicul si organul aferent intra in faza de vindecare. Odata cu repararea oricarei rani, se dezvolta o edema (fluid in exces) pentru a oferi protectie tesutului cerebral ce este refacut. Pe tomografie, schimbarile sunt foarte usor de observat: vizibilele inelele concentrice dispar in edema si apar acum neclare si inchise la culoare. In momentul de varf al fazei de vindecare, atunci cand edemul cerebral atinge dimensiunea maxima, creierul declanseaza un scurt si puternic impuls care expulzeaza edema. In terminologia GNM, aceasta reglare este denumita Criza epileptica (CE). In timpul crizei, intregul organism este aruncat, pentru scurt timp, intr-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic)retraind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiratie rece, extremitati reci, puls accelerat si greata. Intesitatea si durata acestei crize pre-programate este determinata de intensitatea si durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm si cele epileptice sunt doar cateva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde intotdeauna de natura conflictului si de zona cerebrala corespunzatoare implicata.
Dupa ce edema cerebrala a fost impinsa afara, tesutul conectiv ce ofera suport structural neuronilor se reface in zona respectiva, pentru a restabili functiile celulelor nervoase care au fost afectate de socul datorat conflictului (DHS). Aceasta acumulare naturala este ceea ce medicina conventionala denumeste tumoare cerebrala, acesta veste avand consecinte cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, in 1981, ca tumoarea cerebrala nu este o boala in sine, ci un simptom al fazei de vindecare, ce se desfasoara paralel si la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifica ce se afla simultan in faza de reparare). Astfel ca Metastazele cerebrale, de fapt, nu exista nici ele.

TERAPIA GNM (pe scurt)

Primul pas in terapia GNM este sa oferi o intelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, in relatie cu cauzele sale pihice. O tomografie si un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a determina daca pacientul este inca in faza activa a conflictului, sau deja se vindeca. Daca este inca in faza activa, atentia trebuie indreptata asupra identificarii motivului socului initial DHS si dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este cruciala pregatirea pacientului si informarea lui despre simptome si despre procesul vindecarii si eventualele complicatii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui Hamer ne furnizeaza, pentru prima oara in istoria medicinei, un sistem sigur care ne permite nu numai sa intelegem, dar si sa prezicem dezvoltarea si simptomele oricarei boli. Aceasta este adevarata medicina preventiva, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbatut suficient. Adevarata preventie necesita intelegerea cauzelor reale ale bolii si aceasta este exact ceea ce cercetarile Dr-lui Hamer furnizeaza in detaliu.

Intelegand cele "Cinci Legi Biologice" ale cauzei si ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama si panica ce deseori apar, odata cu instalarea unor simptome. Aceasta cunoastere inseamna mai mult decat putere. Ea poate salva vieti.

Despre Autor:
Caroline MarkolinPh.D.Pentru mai multa informatie despre GNM vizitati http://germannewmedicine.ca.    (part 1) Interview with Doct. Ryke Geerd Hamer
http://www.youtube.com/watch?v=BMhuVvL-jCE

Cancer ? _PARTEA I

La inceputul anilor 1900, un doctor din Tara Galilor, John Beard a descoperit ca enzimele din pancreas distrug celulele canceroase. El a descoperit ca celulele canceroase provin dintr-un gen de celule ce devin incontrolabile. De asemeni a observat ca celulele pancreatice incep sa lucreze si sa secrete enzime in cea de-a 56-a zi din perioada de sarcina. Fetusul nu digera nimic pana ce nu e nascut. Beard s-a intrebat de ce a inceput pancreasul din fetus sa lucreze atat de devreme? A realizat ca ziua in care pancreasul a inceput sa produca enzime, a fost ziua in care placenta a incetat sa mai creasca. Enzimele au oprit aceasta crestere rapida.
Teoria lui a fost aceea ca multe celule din placenta raman in corpurile noastre. Cand aceste celule pozitionate gresit, se pierd pot incepe sa se dezvolte si se transforma in celule canceroase daca in corp nu exista destule enzime pancreatice. (comunitatea medicala l-a considerat nebun, insa acum 100 de ani tehologia a demonstrat ca aceste celule exista).
In 1911 el a testat teoria cu enzimele pancreatice pentru a opri cancerul la soareci, si a functionat. Din pacate el a avut o moarte suspecta. Zeci de ani mai tarziu, Dr. Kelly a citit despre munca sa si a reusit sa se vindece de cancer cu ajutorul enzimelor pancreatice si a inceput sa trateze si sa vindece multi pacienti bolnavi de cancer prin aceste enzime. Dr. Gonzales a investigat cazul Dr. Kelly, si dandu-si seama ca tratamentul functioneaza a inceput si el sa aplice acest leac cu enzime.
Sistemul nostru digestiv a fost creat pentru a digera mancare cruda. Aceasta mancare, in starea ei naturala, contine enzime ce ajuta la dizolvarea ei in momentul in care ajunge in stomac, unde sta in jur de 30-45 de minute. Enzimele din mancare pre digera mancarea. De aceea in momentul in care mancarea incepe sa fie digerata, pancreasul secreta mai multe enzime.
In momentul in care mancam preparate radiate, sau gatite, enzimele au fost anihilate, mancarea nu mai este pre digerata si cand ajunge in stomac, pancreasul trebuie sa produca mult mai multe enzime pentru a o dizolva, si de cele mai multe ori mancarea nu este decat partial digerata. Astfel pancreasul cedeaza de la prea multa activitate, in final ajunge sa nu mai fie capabil sa produca numarul optim de enzime. De aici rezulta nivelul scazut de enzime de toate tipurile si corpul nostru nu mai e in stare sa omoare in mod natural celulele canceroase cu ajutorul enzimelor. Mai mult, mancarea care nu este in intregime dizolvata, de cele mai multe ori intra direct in sange. Mai ales daca ai orice fel de scurgeri. Macarea partial digerata este tratata ca o toxina, si sistemul imunitar incearca sa scape de ea. Aceasta deja mai adauga o cerinta la sistemul imunitar, deja suprasolicitat.

Teoria trofoblastica a cancerului
Consideratii generale

O explicare a teoriei trofoblastice a cancerului, o descriere a unui simplu test de urina, o

evaluare a vaccinului BCG ca factor anticanceros, si o prezentare a rolului vital pe care

il joaca pancreasul in controlul cancerului.
In 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scrie un articol publicat in jurnalul medical Lancet, in care declara, ca intre celulele canceroase si anumite celule preembrionare, caracteristice fazei initiale a graviditatii, nu exista nici o diferenta. In termeni de specialitate, aceste celule normale se numesc trofoblaste. Cercetari ulterioare ale Profesorului Beard l-au condus sa concluzioneze: cancerul si trofoblastul sunt de fapt unul si acelasi lucru. Teoria sa este cunoscuta din aceasta cauza, ca teza trofoblastica a cancerului.

Trofoblastul manifesta in cadrul graviditatii toate caracteristicile clasice ale cancerului. El prolifereaza si se multiplica cu mare rapiditate, invadand peretele uterin pentru a pregati locul unde embrionul se va cuibari, pentru a fi protejat si hranit.
Trofoblastul este rezultatul unei reactii in lant, care are ca punct de plecare o alta celula, numita celula diploida omnipotenta. Pentru scopurile noastre o vom numi “celula primordiala” ("total-life" cell), pentru ca are toate informatiile necesare formarii unui organism complet, si are capacitatea de a evolua in orice directie, generand organe sau tesuturi sau chiar un embrion complet.
Circa 80% din aceste celule omnipotente sunt localizate in ovare si testicole, servind ca rezervor genetic pentru procreere.
Restul de 20% sunt raspandite in alte locuri din organism, pentru scopuri inca incomplet intelese, dar cu o posibila implicare in procese regenerative sau reparative ale unor tesuturi imbatranite sau traumatizate.
Hormonul estrogen este foarte cunoscut pentru insusirea sa de a produce modificari in tesuturile vii. Cu toate ca in general este cunoscut ca un hormon feminin, el se gaseste la ambele sexe, implicat in multe functii vitale. Oricand tesuturilr sunt lezate in urma unei traume fizice, printr-o substanta chimica sau boala, estrogenul si alti hormoni steroizi apar in concentratii mari, servind dupa cat se pare ca stimulatori sau catalizatori in cresterea celulara si repararea tesuturilor.

Astazi este cunoscut ca celulele omnipotente incep sa produca trofoblaste, cand vin in contact cu acesti hormoni steroizi, ce actioneaza ca un “stimul organizatoric”. Cand acest lucru se intampla cu celulele omnipotente din oul fecundat, rezulta in final placenta si cordonul ombilical, mijloace necesare pentru hranirea embrionului. Cand aceste celule apar inafara activitatii sexuale, ca parte in cadrul unui proces general de reparare, rezultatul este cancer. Mai exact spus, rezultatul este cancer, atunci cand procesul de reparare nu se incheie dupa ce misiunea a fost de fapt indeplinita.
Hardin B. Jones, Ph.D., se refera la acest fenomen in revelatoarea sa lucrare “Un raport despre cancer”:
“O a doua consideratie importanta despre cancer este ca toate cazurile de cancer sunt asociate cu o sansa de supravietuire, care nu scade cu durata cancerului. Acest lucru implica cu putere existenta unor factori fiziologici naturali ce ingradesc progresul bolii, si ca motivul dezvoltarii rapide a cancerului in stadiile finale, lucru care se observa de obicei, se datoreste disparitiei acestei influente ingraditoare naturale.”

Vom vedea imediat de ce aceasta influenta naturala limitatoare poate dispare in cadrul procesului reparator, dar acum, cu riscul unei suprasimplificari a acestui proces, vom spune ca, cancerul este rezultatul unei suprareparari (supravindecare, engl. over-healing).
In general se spune ca fumatul, sau expunerea excesiva la soare, sau alte substante chimice nocive, ar fi cauzele cancerului. Insa de fapt se poate spune ca orice cauzeaza lezarea tesuturilor organismului poate conduce la aparitia cancerului, daca procesele reparatorii ale organismului nu functioneaza corect, dupa cum vom vedea mai departe.
Dr. Stewart M. Jones din Palo Alto, California, descrie acest proces in felul urmator:
“Oricand apare o celula trofoblastica in organism inafara situatiei de graviditate, rezultatul poate fi cancer, in cazul in care factorii naturali inhibitori care insotesc sarcina fiziologica lipsesc. In lipsa acestui control natural, trofoblastul prolifereaza, invadeaza, se extinde si metastazeaza. Cand se intampla acest lucru, el este initiat de o substanta organizatoare, de obicei estrogenul, a carei prezenta promoveaza mai departe activitatea trofoblastului. Acesta este inceputul cancerului.”

Daca este adevarat, ca trofoblastul intra intr-o reactie in lant in prezenta estrogenului sau a altor hormoni steroizi, atunci inseamna ca o expunere masiva si nenaturala la aceste substante, poate fi un factor care favorizeaza aparitia cancerului. Si intr-adevar, acest lucru s-a dovedit a fi adevarat. Folosirea Dietilstilbestrolului ca agent de ingrasare pentru vaci a fost oprita in 1972, pentru ca s-a dovedit ca acest compus estrogenic sintetic, care aparea in carne de vaca oferita pentru consum, a cauzat cancer de stomac la sobolanii de experienta.
S-a raportat deasemenea, ca femeile care folosesc pilule contraceptive - in special cele care contin estrogen - prezinta nu numai modificari ireversibile ale sanilor, dar sunt si de trei ori mai predispuse la cancer decat femeile care nu folosesc aceste pilule. Acest fapt a fost subliniat de Dr. Otto Sartorius, Director al Cancer Control Clinic la Santa Barbara General Hospital in California, care apoi a adugat: “Estrogenul este substratul nutritiv pe care creste cancerul. Pentru a produce cancer la animale mici, introduce-ti o baza estrogenica.”

Acest lucru poate produce confuzie, pentru ca ocazional, unele cancere par sa raspunda la terapia hormonala, cu administrare de estrogen sau testosteron. Insa singurele cazuri in care acest fel de terapie a fost rasplatita cu rezultate favorabile, sunt cele cu cancer de glande sexuale sau organe ce sunt influentate puternic de hormoni sexuali, cum sunt sanii sau prostata. La femei bolnave se dau hormoni masculini, iar la barbati se dau hormoni feminini. Efectul aparent favorabil se explica prin contracararea sau neutralizarea completa cu ajutorul hormonilor externi a hormonilor interni (castrare hormonala). Daca cancerul da inapoi, este pentru ca glanda sexuala a dat inapoi.
Efectele colaterale ale acestui fel de terapie sunt tulburarile de sexualitate ale pacientilor. Deasemenea rezultatele pozitive care apar, daca apar, sunt in general descrise de medici ca paliative, ceea ce inseamna ca, cancerul nu este vindecat, ci doar temporar retardat sau intarziat. Insa cel mai grav aspect al acestei terapii, in special pentru barbatii care primesc estrogeni, este ca prezenta unor nivele ridicate de steroizi in tot organismul, poate fi un factor de producere a unui nou tesut canceros, altul decat cel localizat primar.

Cand cancerul incepe sa se formeze, organismul incearca sa-l sigileze si sa-l inconjoare cu celule similare locului unde a aparut. O umflatura sau aglutinare este rezultatul initial. Dr. Jones continua: “Pentru a contracara efectul estrogenic asupra trofoblastului, organismul inunda zona in care se afla trofoblastul cu o mare de Beta-glucuronidaza (BG) care inactiveaza tot estrogenii prin contact. In acelasi timp celulele tesutului afectat incep sa invadeze zona din jurul trofoblastului intr-un efort defensiv multiplu de izolare locala. De obicei efortul organismului de a impiedica nidarea trofoblastului este incununata de succes, trofoblastul moare, si un polip benign sau o tumoreta benigna ramane ca monument al victoriei organismului impotriva cancerului.”

Examinate microscopic, multe tumori seamana cu un amestec de trofoblaste si celule tisulare inconjuratoare, un fapt care i-a determinat pe unii cercetatori sa traga concluzia prematura, ca ar exista mai multe tipuri de cancer. Insa stadiul in care tumorile incep sa se diferentieze, este un stadiu in care ele sunt inca benigne, iar in acest stadiu ele contin numai celule necanceroase.
Cu cat creste malignitatea, tot mai multe dintre aceste tumori incep sa se asemene intre ele, si tot mai multe incep in mod clar sa ia aspectul clasic caracteristic al trofoblastului de sarcina. Si cel mai malign dintre toate cancerele - epiteliomul corionic - aproape ca nu se deosebeste de celulele trofoblastice. Motiv pentru care, cu aproape un secol in urma, Dr. Beard spunea ca ele sunt una si aceiasi celula.

In legatura cu acest fapt, se stie ca trofoblastele produc un hormon distinct, care poate fi evidentiat in urina. Acest hormon este cunoscut sub numele de hormonul corionic gonadotrofic (CGH). Daca cancerul este trofoblast, atunci ne putem astepta ca si celulele canceroase sa secrete acest hormon. Si intr-adevar ele fac acest lucru. Este adevarat ca nu se cunoaste alta celula, care sa produca CGH. In acest caz, daca se detecteaza CGH in urina, acesta indica prezenta unui trofoblast normal de sarcina sau … ceva anormal, respectiv cancer malign. Daca pacientul este o femeie, ea este insarcinata sau are cancer. Daca este barbat, cancerul este singura explicatie.

Semnificatia acestui fapt este imensa. Un simplu test de urina, similar testului bine cunoscut pentru sarcina,  poate pune in evidenta prezenta unui cancer cu mult timp inainte de a se manifesta clinic ca boala, si arunca serioase indoieli asupra ratiunii, care sta in spatele biopsiei chirurgicale. Multi medici sunt convinsi ca orice incizie intr-o tumora maligna, chiar si pentru o biopsie, creste probabilitatea ca tumora sa se extinda. In orice caz, se pune intrebarea daca aceste proceduri sunt necesare, atata timp cat testarea CGH in urina ne sta la dispozitie.

In anii 1960 si 1970, Dr. Manuel Navaro, Professor de Medicine si Chirurgie la Universitatea Santo Tomas in Manilla, oferea acest test medicilor americani, si raporta o exactitate a diagnosticului de 95% pentru ambele categorii de pacienti, cu cancer si fara cancer. Aproape toate asa numitele erori, indicau activitate canceroasa la pacienti aparent sanatosi. Insa un mare procent dintre acestia, au dezvoltat mai tarziu un cancer clinic manifest, lucru care sugereaza ca testul CGH a fost corect pana la urma. Medicii care aveau experienta cu acest test, nu spuneau niciodata ca ar fi o eroare, atunci cand testul indica prezenta trofoblastului.

Sa ne intoarcem acum la intrebarea legata de mecanismul de aparare. Inainte de a putea spera in invingerea cancerului, trebuie sa intelegem mai intai cum natura invinge cancerul, si cum natura protejeaza organismul si controleaza cresterea celulelor trofoblastice. S-ar putea presupune ca aceasta intrebare preocupa astazi in mod prioritar cercetarea in domeniul cancerului. Din pacate nu este asa. Cele mai multe proiecte de cercetare se preocupa cu medicatii exotice si toxice, sau cu masini ce produc radiatii letale pentru anumite parti ale corpului nostru. In natura nu exista nici un mijloc analog acestora, si ne miram ca progresul in acest domeniu este dezamagitor. Insa de curand, un mic grup de cercetatori au inceput sa priveasca inapoi la natura, si daca vor insista in aceasta directie, poate vor avea succes. Cea mai promitatoare dintre toate lucrarile este cea legata de studiul mecanismelor de aparare naturala ale organismului (imunitate).

Toate animalele contin miliarde de celule albe in sange. Ele sunt de diferite tipuri, cum sunt limfocitele, monocite, etc., insa toate au aceiasi functie, sa atace si sa distruga orice este strain si periculos pentru organism. Persoanele cu un deficit de globule albe sunt predispuse la infectii de tot felul, si chiar pot muri in anumite conditii, de la o simpla taietura infectata sau o raceala obisnuita.
Daca celulele albe au aceasta functie de a ataca orice corp strain, pare logic ca ele sa atace si celulele canceroase. Un jurnal medical scria referitor la acest subiect:
“O insusire de baza a organismului nostru este abilitatea de a distinge intre o substanta proprie si una straina. Cu alte cuvinte noi putem recunoaste (biologic) un material strain, care ar patrunde in organismul nostru. Aceasta insusire ne ajuta sa luptam impotriva infectiilor si sa devenim rezistenti la o infectie viitoare. Transplantul de organ nu este numai un simplu act de maiestrie chirurgicala. In momentul in care sistemul de aparare al organismului - aparatul imunitar - este alarmat, bacterii, virusuri si organe transplantate sunt considerate invadatori straini si sunt respinse. Tot ce au reusit imunologii sa stabileasca intr-un lung timp, este ca, celulele canceroase, cu toate ca sunt fara indoiala straine, reusesc sa scape de filtrul letal al aparatului imunitar. Intrebarea cruciala este, cum?”

In acest articol, de altfel excelent, gasim una dintre cele mai false premize, care afecteaza aproape toata cercetarea cancerului de astazi: premiza, ca celulele canceroase sunt straine pentru organism. Cand dimpotriva, ele sunt o parte a ciclului vietii (sarcina si vindecare). Din acest motiv, natura le-a utilat in mod consecvent, cu mijloace eficiente de evitare a globulelor albe.

Una din caracteristicile trofoblastului este prezenta unei pelicule proteice, care il acopera la suprafata si care poarta o incarcatura electrica negativa. In termeni de specialitate se numeste manta pericelulara de sialomucina. Globulele albe sunt deasemenea incarcate electrostatic negativ. Si atata timp cat polaritatile identice se resping, trofoblastul este foarte bine protejat. Factorul protector nu este altceva decat un camp electrostatic celular. Comentand semnificatia acestui fapt, Dr. Krebs scria:

“Trei sferturi de secol imunologia clasica, nu a facut altceva, decat sa ciocaneasca cu capul intr-un zid de piatra, intr-o cautare sterila dupa “antigene canceroase”, producerea de anticorpi contra cancerului, etc., etc. Cancerul sau trofoblastul este neantigenic, din cauza mantalei pericelulare de sialomucina…”

Felul cum natura rezolva aceasta problema, a fost scos in evidenta de Profesorul Beard in 1905. Exista zece sau mai multe enzime pancreatice, dintre care tripsina si chemotripsina au o importanta speciala in distrugerea trofoblastului. Aceste enzime exista in forma lor inactiva (ca zimogene) in glanda pancreatica. Numai cand ajung in intestinul subtire sunt convertite in forma lor activa. Cand sunt absorbite in curentul sanguin, si ajung in contact cu trofoblastul, ele digera mantaua proteica incarcata negativ. Acum cancerul este expus atacului leucocitelor si moare. Fireste mecanismul de operare este mai complex decat arata aceasta descriere simplificata, si sunt multe lucruri care mai trebuiesc clarificate. De exemplu, cercetatorii nu au inca un raspuns la intrebarea, cum reuseste trofoblastul de sarcina sa se protejeze de chemotripsina in faza incipienta a graviditatii. Se pare ca el este protejat de o serie de factori blocanti, de care trofoblastul dinafara sarcinii nu se bucura.

In cele mai multe discutii pe aceasta tema, s-a afirmat ca limfocitele ar fi cele mai active dintre toate globulele albe. Insa exista si alte opinii. Intr-un studiu se raporteaza ca agresorul real ar fi monocitul. Cu toate ca monocitele nu reprezinta decat doua sau trei procente din totalul leucocitelor, ele sunt mult mai distructive pentru tesutul canceros decat limfocitele, care sunt mai numeroase.

La scurt timp dupa lansarea teoriei lui Beard, medicii au inceput sa experimenteze cu enzimele pancreatice in tratarea cancerului, si rapoarte favorabile au inceput sa apara in jurnalele medicale ale timpului. In 1906, Frederick Wiggins, MD, descrie succesul sau in cazul unui cancer de limba, si isi exprima speranta “ca discutiile si experimentele clinice cu Tripsina si Amilopsin vor demonstra intr-un timp rezonabil, daca avem la dispozitie un remediu sigur si eficient pentru tratamentul bolilor maligne”.

Intre noiembrie 1906 si ianuarie 1907, jurnalele medicale publicau acest articol, plus trei rapoarte aditionale despre tratarea cu succes a cancerului cu ajutorul enzimelor pancreatice.

Incepand din 1972, a aparut o euforie publicitara legata de “promitatorul” experiment cu BCG (vaccin antituberculos cu Bacil Calmette Guerin). Teoria care sta la baza, este ca BCG - care este un bacil tuberculos atenuat nepericulos pentru pacient - stimuleaza productia de globule albe a organismului, ca parte a mecanismului natural de aparare. Cand vaccinul intra in curentul sanguin, organismul nu stie ca bacilul este atenuat, si produce globule albe pentru a respinge invadatorul. Si ele raman ca o bariera impotriva oricarui bacil real care ar putea apare in viitor. Aceste celule nu numai ca actioneaza ca o bariera viitoare impotriva bacilului tuberculos (TB), dar se presupune, cel putin teoretic, ca ar fi eficiente si impotriva celulelor canceroase. Si exista rapoarte precaute despre progrese in aceasta directie. Dupa cum vom vedea insa, prezenta celulelor albe reprezinta numai o parte a solutiei in problema cancerului. Fara luarea in considerare a factorilor pancreatici si nutritionali, un progres real pe aceasta linie nu este probabil.

Multe rapoarte despre succesul cu BCG, se datoresc dupa cat se pare, mai mult factorilor nutritionali. Un asemenea raport descrie tratamentul pentru cancer administrat de Dr. Virginia Livingston. Pacientul, care era tot un medic, a decis pe baza propriei sale experiente, si a faptului ca terapia conventionala a cancerului nu da rezultate multumitoare, sa incerce terapia cu BCG. El s-a adresat Dr. Livingston, care pe vremea aceea era printre putinii medici, care foloseau aceasta terapie. Articolul explica mai departe terapia:

“Dr. Wheeler (pacientul) a fost injectat cu BCG si a fost pus pe o dieta cu colesterol redus si i s-au dat antibiotice. Dieta, spunea el, a eliminat zaharul rafinat, carnea de pasare si ouale, si a introdus cruditati vegetale, mult peste si suplinitori cu multivitamine. In doua luni tumora s-a redus, spunea Dr. Wheeler, iar rezultatele de laborator aratau o remisiune a celulelor canceroase, aceasta fiind o reintoarcere la starea de sanatate, adica la prezenta de tesuturi noi, sanatoase.”

Hai sa analizam. Dieta data Dr. Wheeler consta din hrana, care nu consuma enzime pancreatice pentru digerarea ei. Aceasta dieta este similara cu dieta prescrisa de doctorii care folosesc Vitamina B17, pentru ca aceasta dieta menajeaza aproape toate enzimele pancreatice, care pot fi mai apoi absorbite in sange si folosite impotriva celulelor canceroase. Dr. Wheeler a primit si suplinitori cu multivitamine. Este foarte posibil, ca acesti doi factori sa fi fost la fel de importanti, daca nu chiar mai importanti decat administrarea de BCG.

Intorcandu-ne la enzimele pancreatice, am gasit ca celulele trofoblastice in embrionul normal, continua sa creasca si sa se inmulteasca pana in saptamana a opta. Apoi deodata, fara un motiv aparent, cresterea lor este stopata si apoi sunt distruse. Dr. Beard avea o explicatie generala pentru acest fenomen inca inainte de 1905. Cercetarile recente au dat un raspuns clar. In saptamana a opta incepe sa functioneze pancreasul fetal.

Este semnificativ, ca portiunea intestinului subtire numita duoden, locul unde se deschide canalul pancreatic, este unul dintre putinele locuri din organismul uman, unde nu se gaseste cancer. Pancreasul insusi se poate adesea maligniza primar, insa acest lucru se intimpla pentru ca enzimele pancreatice nu sunt activate pana nu parasesc pancreasul si intra in intestin sau in curentul sanguin. Intestinul subtire este in acest fel inundat practic cu enzime, in timp ce pancreasul insusi primeste foarte putine. Asa cum un clinician observa: “Una dintre observatiile legate de patologia bolilor maligne, este absenta aproape completa a cancerului de duoden, si cresterea frecventei cancerului de tract digestiv direct proportional cu departarea de acest segment al intestinului subtire, care este duodenul.”

Deasemenea este de notat ca diabeticii - cei care sufera de o insuficienta pancreatica - sunt de trei ori mai susceptibili de a contracta un cancer decat nediabeticii.

Toate aceste observatii adunate de cercetatori de-a lungul anilor nu pot fi explicate decat in lumina tezei trofoblastice a cancerului. Aceasta teza, cum afirma Dr. Krebs, “nu este o dogma inflexibila sustinuta de adeptii ei, ci este singura explicatie care se impaca cu toate observatiile pertinente despre cancer”.

La aceasta Dr. Stewart M. Jones adauga: “Aceasta teorie este cea mai veche, cea mai puternica si plauzibila teorie despre cancer existenta la ora actuala. Ea a rezistat testului a saptezeci de ani de confruntari cu noile informatii despre cancer, fara sa poata fi contrazisa de nici una din noile descoperiri…Voluminoasa si heterogena stiinta a cancerului este coerenta numai in lumina acestei teorii.”

Este nedrept sa o numim teorie. Vine un timp, cand trebuie sa admitem ca adevarul este adevar, si ca, cautarea s-a terminat. Acest lucru s-a intamplat pe 15 octombrie 1995, in paginile unui jurnal medical renumit (Cancer), la 93 de ani dupa ce Profesorul Beard a publicat aceasta teorie si 43 de ani dupa ce Dr. Krebs a strigat-o de pe acoperisurile caselor. A fost raportul unui studiu facut la Allegheny Medical College in Pittsburgh de doctorii Acevedo, Tong, and Hartsock. Studiul referitor la caracteristicile genetice ale gonadotrofinei corionice umane, confirma ca celula canceroasa si trofoblastul este una si aceiasi. Raportul concluzioneaza: “Dupa 93 de ani, s-a dovedit ca Beard a fost conceptual corect.”

Dezbaterea totusi va continua. Pentru multi cautarea este mai excitanta (si mai profitabila) decat descoperirea. Ei vor continua sa-si umple mintile si laboratoarele cu teorii si proiecte fara perspectiva, atata timp cat se vor pune bani la dispozitie.

Insa adevarul este inspaimantator si simplu in acelasi timp. In timp ce multi cercetatori lucreaza pornind de la premiza ca, cancerul este un corp strain pentru organism si parte a procesului de distrugere si moarte, el este de fapt o parte esentiala a ciclului vietii, o expresie a asaltului vietii si vindecarii.

Informatii preluate din cartea lui Edward Griffin "World Without Cancer", cap. 5 "Cancer: The Onrush of Life"
Traducere in limba romana: Dr. Micliuc Florin