Hipocrate a spus: „Exista, într-adevar, doua lucruri: sa stii si sa crezi ca stii. A sti înseamna stiinta. A crede ca stii este ignoranta".

In memoria tatalui meu rapus de cancer, cel mai mare dusman al meu...

joi, 12 aprilie 2012

Creştin




Pentru că - s simţitor creştin
Divinităţii sincer mă-nchin
Cu toată puterea trăirii curate
Să-i urc înălţimile pân-acum neumblate

Dacă va fi să-mi duc crucea din greu
Am să mi-o urc pe Golgota din sufletul meu
Să sângerez în duh cu mila divină
Să trăiesc curat şi să mor fără vină.

                                    Traian Arhip Zeletin 2009

marți, 10 aprilie 2012

CÂT MAI MULT VERDE




Cum putem să ne facem viaţa mai frumoasă?  Este atât de simplu… chiar noi ne-o complicăm, uneori  cu bună ştiinţă. Şi ca un dar pe care ar trebui să-l primim în fiecare zi, este o infuzie de verde, verde proaspăt, foşnet misterios de verde, copaci iubitori şi plini de viată. Da, acesta trebuie să fie darul de fiecare zi care trebuie să-l primim, sau mai bine zis să ni-l facem în fiecare dimineaţă, şi să-l dăm mai departe copiilor noştri.

Aşa cum mi-am propus, voi susţine întotdeauna toate acţiunile care să ne facă viaţa mai frumoasă,  printre care acţiunile de împădurire, de restaurare a parcurilor existente, dar şi a celor ce se vor naşte în viitor.

Un grup de oameni pe care eu  îi admir foarte mult, deşi nu-i cunosc personal, încearcă, pe lângă mulţi alţii, să ne aducă mai mult verde în viaţa noastră, motiv pentru care le mulţumesc şi încerc să-i sprijin cât pot.

Campania MAI MULT VERDE IN PARCUL TINERETULUI 2012, este un dar pe care trebuie să-l sprijinim, să ne alăturăm acestui grup de prieteni necunoscuţi şi să-l facem cadou tuturor.

Vin-o pe 12 aprilie 2012 în Parcul Tineretului şi ajută aşa cum poţi pentru o viaţă cu cât mai mult verde.
Pentru mai multe detalii caută aici: COPACUL MEU http://copaculmeu.ro/detalii-campanie/parcul-tineretului/ 

Hai să ne dăruim cât mai mult verde, cu parfum de copac mereu foşnitor, zâmbet de copil şi zile însorite.