La inceputul anilor 1900, un doctor din Tara
Galilor, John Beard a descoperit ca enzimele din pancreas distrug celulele
canceroase. El a descoperit ca celulele canceroase provin dintr-un gen de
celule ce devin incontrolabile. De asemeni a observat ca celulele pancreatice
incep sa lucreze si sa secrete enzime in cea de-a 56-a zi din perioada de
sarcina. Fetusul nu digera nimic pana ce nu e nascut. Beard s-a intrebat de ce
a inceput pancreasul din fetus sa lucreze atat de devreme? A realizat ca ziua
in care pancreasul a inceput sa produca enzime, a fost ziua in care placenta a
incetat sa mai creasca. Enzimele au oprit aceasta crestere rapida.
Teoria lui a fost aceea
ca multe celule din placenta raman in corpurile noastre. Cand aceste celule
pozitionate gresit, se pierd pot incepe sa se dezvolte si se transforma in
celule canceroase daca in corp nu exista destule enzime pancreatice.
(comunitatea medicala l-a considerat nebun, insa acum 100 de ani tehologia a
demonstrat ca aceste celule exista).
In 1911 el a testat
teoria cu enzimele pancreatice pentru a opri cancerul la soareci, si a
functionat. Din pacate el a avut o moarte suspecta. Zeci de ani mai tarziu, Dr.
Kelly a citit despre munca sa si a reusit sa se vindece de cancer cu ajutorul
enzimelor pancreatice si a inceput sa trateze si sa vindece multi pacienti
bolnavi de cancer prin aceste enzime. Dr. Gonzales a investigat cazul Dr.
Kelly, si dandu-si seama ca tratamentul functioneaza a inceput si el sa aplice
acest leac cu enzime.
Sistemul nostru digestiv
a fost creat pentru a digera mancare cruda.
Aceasta mancare, in starea ei naturala, contine enzime ce ajuta la dizolvarea
ei in momentul in care ajunge in stomac, unde sta in jur de 30-45 de minute.
Enzimele din mancare pre digera mancarea. De aceea in momentul in care mancarea
incepe sa fie digerata, pancreasul secreta mai multe enzime.
In momentul in care
mancam preparate radiate, sau gatite, enzimele au fost anihilate, mancarea nu
mai este pre digerata si cand ajunge in stomac, pancreasul trebuie sa produca
mult mai multe enzime pentru a o dizolva, si de cele mai multe ori mancarea nu
este decat partial digerata. Astfel pancreasul cedeaza de la prea multa
activitate, in final ajunge sa nu mai fie capabil sa produca numarul optim de
enzime. De aici rezulta nivelul scazut de enzime de toate tipurile si corpul
nostru nu mai e in stare sa omoare in mod natural celulele canceroase cu
ajutorul enzimelor. Mai mult, mancarea care nu este in intregime dizolvata, de
cele mai multe ori intra direct in sange. Mai ales daca ai orice fel de
scurgeri. Macarea partial digerata este tratata ca o toxina, si sistemul
imunitar incearca sa scape de ea. Aceasta deja mai adauga o cerinta la sistemul
imunitar, deja suprasolicitat.
Teoria
trofoblastica a cancerului
Consideratii
generale
O explicare a teoriei
trofoblastice a cancerului, o descriere a unui simplu test de urina, o
evaluare a vaccinului BCG
ca factor anticanceros, si o prezentare a rolului vital pe care
il joaca pancreasul in controlul cancerului.
In 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scrie
un articol publicat in jurnalul medical Lancet, in care declara, ca intre
celulele canceroase si anumite celule preembrionare, caracteristice fazei
initiale a graviditatii, nu exista nici o diferenta. In termeni de
specialitate, aceste celule normale se numesc trofoblaste. Cercetari ulterioare
ale Profesorului Beard l-au condus sa concluzioneze: cancerul si trofoblastul
sunt de fapt unul si acelasi lucru. Teoria sa este cunoscuta din aceasta cauza,
ca teza trofoblastica a cancerului.
Trofoblastul manifesta in cadrul graviditatii toate caracteristicile clasice
ale cancerului. El prolifereaza si se multiplica cu mare rapiditate, invadand
peretele uterin pentru a pregati locul unde embrionul se va cuibari, pentru a
fi protejat si hranit.
Trofoblastul este rezultatul unei reactii in lant, care are ca punct de plecare
o alta celula, numita celula diploida omnipotenta. Pentru scopurile noastre o
vom numi “celula primordiala” ("total-life" cell), pentru ca are
toate informatiile necesare formarii unui organism complet, si are capacitatea
de a evolua in orice directie, generand organe sau tesuturi sau chiar un
embrion complet.
Circa 80% din aceste celule omnipotente sunt localizate in ovare si testicole,
servind ca rezervor genetic pentru procreere.
Restul de 20% sunt raspandite in alte locuri din organism, pentru scopuri inca
incomplet intelese, dar cu o posibila implicare in procese regenerative sau
reparative ale unor tesuturi imbatranite sau traumatizate.
Hormonul estrogen este foarte cunoscut pentru insusirea sa de a produce
modificari in tesuturile vii. Cu toate ca in general este cunoscut ca un hormon
feminin, el se gaseste la ambele sexe, implicat in multe functii vitale. Oricand
tesuturilr sunt lezate in urma unei traume fizice, printr-o substanta chimica
sau boala, estrogenul si alti hormoni steroizi apar in concentratii mari,
servind dupa cat se pare ca stimulatori sau catalizatori in cresterea celulara
si repararea tesuturilor.
Astazi este cunoscut ca celulele omnipotente incep sa produca trofoblaste, cand
vin in contact cu acesti hormoni steroizi, ce actioneaza ca un “stimul
organizatoric”. Cand acest lucru se intampla cu celulele omnipotente din oul
fecundat, rezulta in final placenta si cordonul ombilical, mijloace necesare
pentru hranirea embrionului. Cand aceste celule apar inafara activitatii
sexuale, ca parte in cadrul unui proces general de reparare, rezultatul este
cancer. Mai exact spus, rezultatul este cancer, atunci cand procesul de
reparare nu se incheie dupa ce misiunea a fost de fapt indeplinita.
Hardin B. Jones, Ph.D., se refera la acest fenomen in revelatoarea sa lucrare
“Un raport despre cancer”:
“O a doua consideratie importanta despre cancer este ca toate cazurile de
cancer sunt asociate cu o sansa de supravietuire, care nu scade cu durata
cancerului. Acest lucru implica cu putere existenta unor factori fiziologici
naturali ce ingradesc progresul bolii, si ca motivul dezvoltarii rapide a
cancerului in stadiile finale, lucru care se observa de obicei, se datoreste
disparitiei acestei influente ingraditoare naturale.”
Vom vedea imediat de ce aceasta influenta naturala limitatoare poate dispare in
cadrul procesului reparator, dar acum, cu riscul unei suprasimplificari a
acestui proces, vom spune ca, cancerul este rezultatul unei suprareparari
(supravindecare, engl. over-healing).
In general se spune ca fumatul, sau expunerea excesiva la soare, sau alte
substante chimice nocive, ar fi cauzele cancerului. Insa de fapt se poate spune
ca orice cauzeaza lezarea tesuturilor organismului poate conduce la aparitia
cancerului, daca procesele reparatorii ale organismului nu functioneaza corect,
dupa cum vom vedea mai departe.
Dr. Stewart M. Jones din Palo Alto,
California, descrie acest proces
in felul urmator:
“Oricand apare o celula trofoblastica in organism inafara situatiei de
graviditate, rezultatul poate fi cancer, in cazul in care factorii naturali
inhibitori care insotesc sarcina fiziologica lipsesc. In lipsa acestui control
natural, trofoblastul prolifereaza, invadeaza, se extinde si metastazeaza. Cand
se intampla acest lucru, el este initiat de o substanta organizatoare, de
obicei estrogenul, a carei prezenta promoveaza mai departe activitatea
trofoblastului. Acesta este inceputul cancerului.”
Daca este adevarat, ca trofoblastul intra intr-o reactie in lant in prezenta
estrogenului sau a altor hormoni steroizi, atunci inseamna ca o expunere masiva
si nenaturala la aceste substante, poate fi un factor care favorizeaza aparitia
cancerului. Si intr-adevar, acest lucru s-a dovedit a fi adevarat. Folosirea
Dietilstilbestrolului ca agent de ingrasare pentru vaci a fost oprita in 1972,
pentru ca s-a dovedit ca acest compus estrogenic sintetic, care aparea in carne
de vaca oferita pentru consum, a cauzat cancer de stomac la sobolanii de
experienta.
S-a raportat deasemenea, ca femeile care folosesc pilule contraceptive - in
special cele care contin estrogen - prezinta nu numai modificari ireversibile
ale sanilor, dar sunt si de trei ori mai predispuse la cancer decat femeile
care nu folosesc aceste pilule. Acest fapt a fost subliniat de Dr. Otto
Sartorius, Director al Cancer Control Clinic la Santa Barbara
General Hospital in California, care apoi a adugat: “Estrogenul este substratul
nutritiv pe care creste cancerul. Pentru a produce cancer la animale mici,
introduce-ti o baza estrogenica.”
Acest lucru poate produce confuzie, pentru ca ocazional, unele cancere par sa
raspunda la terapia hormonala, cu administrare de estrogen sau testosteron.
Insa singurele cazuri in care acest fel de terapie a fost rasplatita cu
rezultate favorabile, sunt cele cu cancer de glande sexuale sau organe ce sunt
influentate puternic de hormoni sexuali, cum sunt sanii sau prostata. La femei
bolnave se dau hormoni masculini, iar la barbati se dau hormoni feminini.
Efectul aparent favorabil se explica prin contracararea sau neutralizarea
completa cu ajutorul hormonilor externi a hormonilor interni (castrare
hormonala). Daca cancerul da inapoi, este pentru ca glanda sexuala a dat
inapoi.
Efectele colaterale ale acestui fel de terapie sunt tulburarile de sexualitate
ale pacientilor. Deasemenea rezultatele pozitive care apar, daca apar, sunt in
general descrise de medici ca paliative, ceea ce inseamna ca, cancerul nu este
vindecat, ci doar temporar retardat sau intarziat. Insa cel mai grav aspect al
acestei terapii, in special pentru barbatii care primesc estrogeni, este ca
prezenta unor nivele ridicate de steroizi in tot organismul, poate fi un factor
de producere a unui nou tesut canceros, altul decat cel localizat primar.
Cand cancerul incepe sa se formeze, organismul incearca sa-l sigileze si sa-l
inconjoare cu celule similare locului unde a aparut. O umflatura sau aglutinare
este rezultatul initial. Dr. Jones continua: “Pentru a contracara efectul
estrogenic asupra trofoblastului, organismul inunda zona in care se afla
trofoblastul cu o mare de Beta-glucuronidaza (BG) care inactiveaza tot
estrogenii prin contact. In acelasi timp celulele tesutului afectat incep sa
invadeze zona din jurul trofoblastului intr-un efort defensiv multiplu de
izolare locala. De obicei efortul organismului de a impiedica nidarea
trofoblastului este incununata de succes, trofoblastul moare, si un polip
benign sau o tumoreta benigna ramane ca monument al victoriei organismului
impotriva cancerului.”
Examinate microscopic, multe tumori seamana cu un amestec de trofoblaste si
celule tisulare inconjuratoare, un fapt care i-a determinat pe unii cercetatori
sa traga concluzia prematura, ca ar exista mai multe tipuri de cancer. Insa
stadiul in care tumorile incep sa se diferentieze, este un stadiu in care ele
sunt inca benigne, iar in acest stadiu ele contin numai celule necanceroase.
Cu cat creste malignitatea, tot mai multe dintre aceste tumori incep sa se
asemene intre ele, si tot mai multe incep in mod clar sa ia aspectul clasic
caracteristic al trofoblastului de sarcina. Si cel mai malign dintre toate
cancerele - epiteliomul corionic - aproape ca nu se deosebeste de celulele
trofoblastice. Motiv pentru care, cu aproape un secol in urma, Dr. Beard spunea
ca ele sunt una si aceiasi celula.
In legatura cu acest fapt, se stie ca trofoblastele produc un hormon distinct,
care poate fi evidentiat in urina. Acest hormon este cunoscut sub numele de
hormonul corionic gonadotrofic (CGH). Daca cancerul este trofoblast, atunci ne
putem astepta ca si celulele canceroase sa secrete acest hormon. Si intr-adevar
ele fac acest lucru. Este adevarat ca nu se cunoaste alta celula, care sa produca
CGH. In acest caz, daca se detecteaza CGH in urina, acesta indica prezenta unui
trofoblast normal de sarcina sau … ceva anormal, respectiv cancer malign. Daca
pacientul este o femeie, ea este insarcinata sau are cancer. Daca este barbat,
cancerul este singura explicatie.
Semnificatia acestui fapt este imensa. Un simplu test de urina, similar
testului bine cunoscut pentru sarcina, poate pune in evidenta prezenta unui cancer cu
mult timp inainte de a se manifesta clinic ca boala, si arunca serioase
indoieli asupra ratiunii, care sta in spatele biopsiei chirurgicale. Multi
medici sunt convinsi ca orice incizie intr-o tumora maligna, chiar si pentru o
biopsie, creste probabilitatea ca tumora sa se extinda. In orice caz, se pune
intrebarea daca aceste proceduri sunt necesare, atata timp cat testarea CGH in
urina ne sta la dispozitie.
In anii 1960 si 1970, Dr. Manuel Navaro, Professor de Medicine si Chirurgie la Universitatea Santo
Tomas in Manilla, oferea acest test medicilor americani, si raporta o
exactitate a diagnosticului de 95% pentru ambele categorii de pacienti, cu
cancer si fara cancer. Aproape toate asa numitele erori, indicau activitate
canceroasa la pacienti aparent sanatosi. Insa un mare procent dintre acestia,
au dezvoltat mai tarziu un cancer clinic manifest, lucru care sugereaza ca
testul CGH a fost corect pana la urma. Medicii care aveau experienta cu acest
test, nu spuneau niciodata ca ar fi o eroare, atunci cand testul indica
prezenta trofoblastului.
Sa ne intoarcem acum la intrebarea legata de mecanismul de aparare. Inainte de
a putea spera in invingerea cancerului, trebuie sa intelegem mai intai cum
natura invinge cancerul, si cum natura protejeaza organismul si controleaza
cresterea celulelor trofoblastice. S-ar putea presupune ca aceasta intrebare
preocupa astazi in mod prioritar cercetarea in domeniul cancerului. Din pacate
nu este asa. Cele mai multe proiecte de cercetare se preocupa cu medicatii
exotice si toxice, sau cu masini ce produc radiatii
letale pentru anumite parti ale corpului nostru. In natura nu exista nici
un mijloc analog acestora, si ne miram ca progresul in acest domeniu este
dezamagitor. Insa de curand, un mic grup de cercetatori au inceput sa priveasca
inapoi la natura, si daca vor insista in aceasta directie, poate vor avea
succes. Cea mai promitatoare dintre toate lucrarile este cea legata de studiul
mecanismelor de aparare naturala ale organismului (imunitate).
Toate animalele contin miliarde de celule albe in sange. Ele sunt de diferite
tipuri, cum sunt limfocitele, monocite, etc., insa toate au aceiasi functie, sa
atace si sa distruga orice este strain si periculos pentru organism. Persoanele
cu un deficit de globule albe sunt predispuse la infectii de tot felul, si
chiar pot muri in anumite conditii, de la o simpla taietura infectata sau o
raceala obisnuita.
Daca celulele albe au aceasta functie de a ataca orice corp strain, pare logic
ca ele sa atace si celulele canceroase. Un jurnal medical scria referitor la
acest subiect:
“O insusire de baza a organismului nostru este abilitatea de a distinge intre o
substanta proprie si una straina. Cu alte cuvinte noi putem recunoaste
(biologic) un material strain, care ar patrunde in organismul nostru. Aceasta
insusire ne ajuta sa luptam impotriva infectiilor si sa devenim rezistenti la o
infectie viitoare. Transplantul de organ nu este numai un simplu act de
maiestrie chirurgicala. In momentul in care sistemul de aparare al organismului
- aparatul imunitar - este alarmat, bacterii, virusuri si organe transplantate
sunt considerate invadatori straini si sunt respinse. Tot ce au reusit
imunologii sa stabileasca intr-un lung timp, este ca, celulele canceroase, cu
toate ca sunt fara indoiala straine, reusesc sa scape de filtrul letal al
aparatului imunitar. Intrebarea cruciala este, cum?”
In acest articol, de altfel excelent, gasim una dintre cele mai false premize,
care afecteaza aproape toata cercetarea cancerului de astazi: premiza, ca
celulele canceroase sunt straine pentru organism. Cand dimpotriva, ele sunt o
parte a ciclului vietii (sarcina si vindecare). Din acest motiv, natura le-a
utilat in mod consecvent, cu mijloace eficiente de evitare a globulelor albe.
Una din caracteristicile trofoblastului este prezenta unei pelicule proteice,
care il acopera la suprafata si care poarta o incarcatura electrica negativa.
In termeni de specialitate se numeste manta pericelulara de sialomucina.
Globulele albe sunt deasemenea incarcate electrostatic negativ. Si atata timp
cat polaritatile identice se resping, trofoblastul este foarte bine protejat.
Factorul protector nu este altceva decat un camp electrostatic celular.
Comentand semnificatia acestui fapt, Dr. Krebs scria:
“Trei sferturi de secol imunologia clasica, nu a facut altceva, decat sa
ciocaneasca cu capul intr-un zid de piatra, intr-o cautare sterila dupa
“antigene canceroase”, producerea de anticorpi contra cancerului, etc., etc.
Cancerul sau trofoblastul este neantigenic, din cauza mantalei pericelulare de
sialomucina…”
Felul cum natura rezolva aceasta problema, a fost scos in evidenta de
Profesorul Beard in 1905. Exista zece sau mai multe enzime pancreatice, dintre
care tripsina si chemotripsina au o importanta speciala in distrugerea
trofoblastului. Aceste enzime exista in forma lor inactiva (ca zimogene) in
glanda pancreatica. Numai cand ajung in intestinul subtire sunt convertite in
forma lor activa. Cand sunt absorbite in curentul sanguin, si ajung in contact
cu trofoblastul, ele digera mantaua proteica incarcata negativ. Acum cancerul
este expus atacului leucocitelor si moare. Fireste mecanismul de operare este
mai complex decat arata aceasta descriere simplificata, si sunt multe lucruri
care mai trebuiesc clarificate. De exemplu, cercetatorii nu au inca un raspuns
la intrebarea, cum reuseste trofoblastul de sarcina sa se protejeze de
chemotripsina in faza incipienta a graviditatii. Se pare ca el este protejat de
o serie de factori blocanti, de care trofoblastul dinafara sarcinii nu se
bucura.
In cele mai multe discutii pe aceasta tema, s-a afirmat ca limfocitele ar fi
cele mai active dintre toate globulele albe. Insa exista si alte opinii.
Intr-un studiu se raporteaza ca agresorul real ar fi monocitul. Cu toate ca
monocitele nu reprezinta decat doua sau trei procente din totalul leucocitelor,
ele sunt mult mai distructive pentru tesutul canceros decat limfocitele, care
sunt mai numeroase.
La scurt timp dupa lansarea teoriei lui Beard, medicii au inceput sa
experimenteze cu enzimele pancreatice in tratarea cancerului, si rapoarte
favorabile au inceput sa apara in jurnalele medicale ale timpului. In 1906,
Frederick Wiggins, MD, descrie succesul sau in cazul unui cancer de limba, si
isi exprima speranta “ca discutiile si experimentele clinice cu Tripsina si
Amilopsin vor demonstra intr-un timp rezonabil, daca avem la dispozitie un
remediu sigur si eficient pentru tratamentul bolilor maligne”.
Intre noiembrie 1906 si ianuarie 1907, jurnalele medicale publicau acest
articol, plus trei rapoarte aditionale despre tratarea cu succes a cancerului
cu ajutorul enzimelor pancreatice.
Incepand din 1972, a
aparut o euforie publicitara legata de “promitatorul” experiment cu BCG (vaccin
antituberculos cu Bacil Calmette Guerin). Teoria care sta la baza, este ca BCG
- care este un bacil tuberculos atenuat nepericulos pentru pacient - stimuleaza
productia de globule albe a organismului, ca parte a mecanismului natural de
aparare. Cand vaccinul intra in curentul sanguin, organismul nu stie ca bacilul
este atenuat, si produce globule albe pentru a respinge invadatorul. Si ele
raman ca o bariera impotriva oricarui bacil real care ar putea apare in viitor.
Aceste celule nu numai ca actioneaza ca o bariera viitoare impotriva bacilului
tuberculos (TB), dar se presupune, cel putin teoretic, ca ar fi eficiente si
impotriva celulelor canceroase. Si exista rapoarte precaute despre progrese in
aceasta directie. Dupa cum vom vedea insa, prezenta celulelor albe reprezinta
numai o parte a solutiei in problema cancerului. Fara luarea in considerare a
factorilor pancreatici si nutritionali, un progres real pe aceasta linie nu
este probabil.
Multe rapoarte despre succesul cu BCG, se datoresc dupa cat se pare, mai mult
factorilor nutritionali. Un asemenea raport descrie tratamentul pentru cancer
administrat de Dr. Virginia Livingston. Pacientul, care era tot un medic, a
decis pe baza propriei sale experiente, si a faptului ca terapia conventionala
a cancerului nu da rezultate multumitoare, sa incerce terapia cu BCG. El s-a
adresat Dr. Livingston, care pe vremea aceea era printre putinii medici, care
foloseau aceasta terapie. Articolul explica mai departe terapia:
“Dr. Wheeler (pacientul) a fost injectat cu BCG si a fost pus pe o dieta cu
colesterol redus si i s-au dat antibiotice. Dieta, spunea el, a eliminat
zaharul rafinat, carnea de pasare si ouale, si a introdus cruditati vegetale,
mult peste si suplinitori cu multivitamine. In doua luni tumora s-a redus,
spunea Dr. Wheeler, iar rezultatele de laborator aratau o remisiune a celulelor
canceroase, aceasta fiind o reintoarcere la starea de sanatate, adica la
prezenta de tesuturi noi, sanatoase.”
Hai sa analizam. Dieta data Dr. Wheeler consta din hrana, care nu consuma
enzime pancreatice pentru digerarea ei. Aceasta dieta este similara cu dieta
prescrisa de doctorii care folosesc Vitamina B17, pentru ca aceasta dieta
menajeaza aproape toate enzimele pancreatice, care pot fi mai apoi absorbite in
sange si folosite impotriva celulelor canceroase. Dr. Wheeler a primit si
suplinitori cu multivitamine. Este foarte posibil, ca acesti doi factori sa fi
fost la fel de importanti, daca nu chiar mai importanti decat administrarea de
BCG.
Intorcandu-ne la enzimele pancreatice, am gasit ca celulele trofoblastice in
embrionul normal, continua sa creasca si sa se inmulteasca pana in saptamana a
opta. Apoi deodata, fara un motiv aparent, cresterea lor este stopata si apoi
sunt distruse. Dr. Beard avea o explicatie generala pentru acest fenomen inca
inainte de 1905. Cercetarile recente au dat un raspuns clar. In saptamana a
opta incepe sa functioneze pancreasul fetal.
Este semnificativ, ca portiunea intestinului subtire numita duoden, locul unde
se deschide canalul pancreatic, este unul dintre putinele locuri din organismul
uman, unde nu se gaseste cancer. Pancreasul insusi se poate adesea maligniza
primar, insa acest lucru se intimpla pentru ca enzimele pancreatice nu sunt
activate pana nu parasesc pancreasul si intra in intestin sau in curentul
sanguin. Intestinul subtire este in acest fel inundat practic cu enzime, in
timp ce pancreasul insusi primeste foarte putine. Asa cum un clinician observa:
“Una dintre observatiile legate de patologia bolilor maligne, este absenta
aproape completa a cancerului de duoden, si cresterea frecventei cancerului de
tract digestiv direct proportional cu departarea de acest segment al
intestinului subtire, care este duodenul.”
Deasemenea este de notat ca diabeticii - cei care sufera de o insuficienta
pancreatica - sunt de trei ori mai susceptibili de a contracta un cancer decat
nediabeticii.
Toate aceste observatii adunate de cercetatori de-a lungul anilor nu pot fi
explicate decat in lumina tezei trofoblastice a cancerului. Aceasta teza, cum
afirma Dr. Krebs, “nu este o dogma inflexibila sustinuta de adeptii ei, ci este
singura explicatie care se impaca cu toate observatiile pertinente despre
cancer”.
La aceasta Dr. Stewart M. Jones adauga: “Aceasta teorie este cea mai veche, cea
mai puternica si plauzibila teorie despre cancer existenta la ora actuala. Ea a
rezistat testului a saptezeci de ani de confruntari cu noile informatii despre
cancer, fara sa poata fi contrazisa de nici una din noile
descoperiri…Voluminoasa si heterogena stiinta a cancerului este coerenta numai
in lumina acestei teorii.”
Este nedrept sa o numim teorie. Vine un timp, cand trebuie sa admitem ca adevarul
este adevar, si ca, cautarea s-a terminat. Acest lucru s-a intamplat pe 15
octombrie 1995, in
paginile unui jurnal medical renumit (Cancer), la 93 de ani dupa ce Profesorul
Beard a publicat aceasta teorie si 43 de ani dupa ce Dr. Krebs a strigat-o de pe
acoperisurile caselor. A fost raportul unui studiu facut la Allegheny
Medical College in Pittsburgh
de doctorii Acevedo, Tong, and Hartsock. Studiul referitor la caracteristicile
genetice ale gonadotrofinei corionice umane, confirma ca celula canceroasa si
trofoblastul este una si aceiasi. Raportul concluzioneaza: “Dupa 93 de ani, s-a
dovedit ca Beard a fost conceptual corect.”
Dezbaterea totusi va continua. Pentru multi cautarea este mai excitanta (si mai
profitabila) decat descoperirea. Ei vor continua sa-si umple mintile si
laboratoarele cu teorii si proiecte fara perspectiva, atata timp cat se vor
pune bani la dispozitie.
Insa adevarul este inspaimantator si simplu in acelasi timp. In timp ce multi
cercetatori lucreaza pornind de la premiza ca, cancerul este un corp strain
pentru organism si parte a procesului de distrugere si moarte, el este de fapt
o parte esentiala a ciclului vietii, o expresie a asaltului vietii si
vindecarii.
Informatii
preluate din cartea lui Edward Griffin "World Without Cancer", cap. 5
"Cancer: The Onrush of Life"
Traducere in
limba romana: Dr. Micliuc Florin
